Într-adevăr, fondatorul acestei mişcări religioase a fost preotul Iosif Trifa. Acesta a fost şi a rămas creştin ortodox. Bisericile au tot felul de organizaţii. Oastea Domnului e o organizaţie care îi grupează pe ortodocşii (cu precădere tineri) care cred că este necesară o viaţă de credinţă mai intensă decât cea "de bază" din Biserica Ortodoxă. În afară de liturghiile duminicale de la biserică ei se mai întâlnesc în cursul săptămânii în case de rugăciune unde se roagă şi aduc laude şi cântări Domnului. Ei se consideră ostaşi ai lui Dumnezeu (de unde şi numele mişcării). În perioada comunistă, mişcarea a fost interzisă, fiind considerată un pericol pentru regimul ateu datorită zelului şi disciplinei fiilor şi fiicelor ei. Colaborând în mod trist cu regimul ateu, conducătorii Bisericii Ortodoxe au dat o decizie sinodală de desfiinţare a ei. După fenomenele din decembrie 1989, mişcarea (care a subzistat admirabil "în catacombe") a fost repusă în drepturi prin decizia cu numărul 1 a Sinodului BOR. Şi în prezent mai există preoţi cărora Oastea Domnului nu le convine, din motive cel mai adesea de comoditate. Aceştia s-au învăţat să lucreze o zi pe săptămână: duminica. Cererea unor oameni de a se ruga şi în alte zile le strică somnul dulce din timpul săptămânii, deoarece, în virtutea funcţiei pastorale, teoretic preotul trebuie să fie acolo unde se adună credincioşii. Pentru unii, un meci la televizor e mai interesant.
În concluzie, a spune că membrii Oastei Domnului nu sunt ortodocşi e ca şi când ai spune că franciscanii nu sunt catolici. Măcar franciscanii au structuri proprii de conducere, fapt care le conferă autonomie; Oastea Domnului nici atâta nu are, este organizată "pe orizontală", neavând o ierarhie proprie.
