NUMELE DOMNULUI!

[fineas]

Este de neconceput cum de au făcut învăţaţii din Iahveh Iehova şi din Iahshua Ieshua, modificînd şi alte noţiuni asemănătoare. Literele ebraice pentru Numele Domnului, IHVH, trebuie să fie aceleaşi atît în Vechiul, cît şi în Noul Testament. Acestea nu permit o formulare inventată arbitrar. Iah este forma prescurtată pentru Iahveh - Domnul, aşa cum El este forma prescurtată pentru Elohim - Dumnezeu. Cuvîntul Hallelu-Iah înseamnă: lăudaţi-L pe Iahveh. Iesha-Iah înseamnă: Iahveh este mîntuirea, Iah-shua înseamnă: Iahveh-Salvatorul, ş.a.m.d. Domnul S-a descoperit ca Dumnezeul lui Israel. Cuvîntul Isra-El înseamnă: luptătorul lui Dumnezeu; Isma-El înseamnă: Dumnezeu ascultă; Emanu-El înseamnă: Dumnezeu este cu noi etc. Acolo unde Dumnezeu Se descoperă cu adevărat, acolo El Se prezintă pe Sine însuşi şi Îşi face de cunoscut Numele Lui. Numai în acest Nume ne putem închina Lui.

Predicatul „ EU SÎNT ” , care se referă în Vechiul Testament la Dumnezeu, a fost evidenţiat de către Domnul nostru în mod deosebit în Noul Testament. „ EU SÎNT Pîinea vieţii.” (Ioan 6, 48). „ EU SÎNT Lumina lumii.” (Ioan 8, 12). Două versete din capitolul 8 sînt de o importanţă deosebită. Aşa vorbeşte Domnul nostru: „ De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că EU SÎNT, veţi muri în păcatele voastre.” (cap. 8, 24). „ ‘N-ai nici cincizeci de ani’ i-au zis iudeii ‘şi ai văzut pe Avraam!’ Isus le-a zis: ‘Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam SÎNT EU’ ” (cap. 8, 57-58). „ EU SÎNT Păstorul cel bun.” (Ioan 10, 4). „ EU SÎNT învierea şi viaţa” (Ioan 11, 25). „ EU SÎNT adevărata viţă.” (Ioan 51, 1).

Domnul nostru este totul în toate. De aceea El a putut reuni în „ EU SÎNT ” totul, ceea ce El era, este şi va fi. Dacă comparăm în mod deosebit textele din proorocul Isaia în care este vorba, în mod clar, despre Domnul, Iahveh, care Se prezintă ca fiind Cel dintîi şi Cel de pe urmă, formînd apoi puntea spre Noul Testament,atunci aşa vorbeşte Mîntuitorul înviat, care va veni din nou: „ Nu te teme! EU SÎNT Cel dintîi şi Cel de pe urmă.” (Apoc. 1, 17). „ ‘EU SÎNT Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul’ zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apoc. 1, . Înaintea Lui nu a fost nici unul, şi după El nu va mai fi nici unul. Există doar un singur Atotputernic.

Fiul zice: „ EU am venit în Numele Tatălui Meu.” (Ioan 5, 43). EL S-a rugat: „ Tată, proslăveşte Numele Tău!” (Ioan 12, 28). Referindu-Se la ai Săi, El a zis: „ Am făcut de cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume.” (Ioan 17, 6). După cum se vede, Domnul Se prezintă cu Numele, aşa cum este normal şi pe pămînt, numai celor care au o întîlnire personală cu El, adică a celor ce au avut într-adevăr o experienţă personală cu El. Aceasta o vedem în mod deosebit din relatarea despre întoarcerea şi pocăinţa lui Pavel: „ El a întrebat: ‘Cine eşti Tu Doamne?’ EL a răspuns: ‘EU SÎNT ISUS, pe care-L prigoneşti!’ ” (Fap. 9, 5).

[rcc]

MI-A PLACUT CUM AI DEMASCAT MINCIUNA MARTORILOR, IN CEEA CE PRIVESTE CUVANTUL yehova IN SCRIPTURA...mi-ai adus aminte de orele de ebraica cu fr. Dan B.

[rcc]

Domnule Adi, inainte de orice vreau sa imi cer scuze pentru dialogul de la egal la egal, nu stiam varsta dumneavoastra, pe viitor voi schimba cateva cuvinte, in dialogul nostru. Cuvinte care tin de respectul celui mai in varsta.

[fineas]

 ....nu e nici o problema ptr.mine ...stai linistit!

putem dialoga foarte prieteneste ..cu o conditie sa avem ca ABSOLUT ..doar fundamentul BIBLIC ..fara interpretari doctrinare subiective ,si vorbe ale asa zisilor "parinti ai bisericii".

te salut cu EFES 2;20 ...SI EFES 4;5 !

[husand]

mai este ceva :

19:11   Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă Cel credincios şi Cel adevărat, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
   

19:12   Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decît numai El singur.

Apocalipsa 19

Si aici confirma :

Apocalipsa 2:17  Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: Celuice va birui, îi voi da să mănînce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decît acela care-l primeşte. 


Eveniment deja anuntat de Sf Pavel:

1 Ioan 3:2  Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El;   
Exod 3:14  Dumnezeu a zis lui Moise: Eu sînt Cel ce sînt. Şi a adăugat: Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce se numeşte Eu sînt, m-a trimes la voi.


Concluzie ; Numele nu s-a descoperit noua in adevarata Sa infatisare si denumire

[pamant]

„ De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: ‘Iată-Mă!’ ” (Isa. 52, 6).

Acelaşi, despre care Moise spunea: „ Cel ce se numeşte ‘EU SÎNT’ , m-a trimis la voi” (Exod 3, 14), Se prezintă cu aceleaşi cuvinte poporului Israel, pe muntele Sinai: „ Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte poporului Israel, şi a zis; ‘EU SÎNT Domnul (Iahveh), Dumnezeul tău (Elohim), care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.’ ” (Exod 20, 1-2). În proorocul Isaia este subliniată această denumire în mod deosebit: „ EU, Domnul (Iahveh), Cel dintîi şi acelaşi pînă în cele din urmă veacuri.” (Isa. 41, 4). „ EU SÎNT Domnul (Iahveh), acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea idolilor.” (Isa. 42, . „ EU, Eu sînt Domnul (Iahveh), şi afară de Mine nu este nici un Mîntuitor că EU sînt Dumnezeu.” (Isa. 43, 11-12). „ Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: ‘EU SÎNT Cel dintîi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.’ ” (Isa. 44, 6). „ EU Domnul, am făcut toate aceste lucruri.” (vers. 24). În capitolul 45 se spune: „ EU SÎNT Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu EU SÎNT Domnul şi nu este altul.” (vers. 5-6). „ EU, EU SÎNT Cel dintîi, şi tot Eu sînt şi Cel de pe urmă, Mîna Mea a întemeiat pămîntul şi dreapta Mea a întins cerurile.” (Isa. 48, 12-13).

În tot Vechiul Testament au existat oameni care au cunoscut Numele Domnului şi L-au chemat şi L-au lăudat pe Dumnezeu în acest Nume. Trecerea la Noul Testament este descrisă la fel de clar: „ ...şi-i vei pune numele Isus” (Mat. 1, 21). EL a fost născut ca Salvator care este Hristosul, Mesia, Domnul (Luca 2, 11). Dar El a primit Numele, aşa cum era obiceiul, în ziua a opta, cînd trebuia tăiat împrejur (Luca 2, 21).

Referindu-Se la ai Săi, El a zis: „ Am făcut de cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume.” (Ioan 17, 6). După cum se vede, Domnul Se prezintă cu Numele, aşa cum este normal şi pe pămînt, numai celor care au o întîlnire personală cu El, adică a celor ce au avut într-adevăr o experienţă personală cu El. Aceasta o vedem în mod deosebit din relatarea despre întoarcerea şi pocăinţa lui Pavel: „ El a întrebat: ‘Cine eşti Tu Doamne?’ EL a răspuns: ‘EU SÎNT ISUS, pe care-L prigoneşti!’ ” (Fap. 9, 5).

Viaţa veşnică se află numai în Numele Lui (Ioan 20, 31). Iertarea păcatelor se află numai în Numele Lui (Fap. 10, 43). În fond, tot ce face sau tot ce dăruieşte Dumnezeu se înfăptuieşte în Numele lui Isus, în care El Se descoperă. Nici un slujitor al lui Dumnezeu nu foloseşte un titlu sau o formulă, ci întotdeauna Numele. După Cuvîntul Scripturii, aceasta li se potriveşte tuturor credincioşilor: „ şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi prin El, lui Dumnezeu Tatăl” (Col. 3, 17).

[HorvathLiviu]

interpretari subiective? Doar nu sunteti calculatoare sa procesati Cuvantul Domnului? Cat timp esti o persoana esti subiectiv. Si daca nu ai nevoie de o talmacire a Sfintilor Parinti, probabil de crezi un "parinte",

[pamant]

interpretari subiective? Doar nu sunteti calculatoare sa procesati Cuvantul Domnului? Cat timp esti o persoana esti subiectiv. Si daca nu ai nevoie de o talmacire a Sfintilor Parinti, probabil de crezi un "parinte",

În unicul Dumnezeu, sunt trei persoane şi o singură fiinţă. Cele trei persoane au dar ceva comun şi ceva deosebit. Ceea ce este comun, este aceea că este fiinţial; ceea ce este deosebit, e aceea că este personal; atributul personal şi distinctiv al Tatălui, este că el e Tată sau principiu; atributul personal şi distinctiv al Fiului, este că el e fiu sau născut; atributul personal şi distinctiv al Sfântului Duh, este că el purcede sau emană.

Din cine purcede el? Sfântul Ioan, în Evanghelia sa, zice pozitiv că el purcede din Tatăl (Ioan XV, 26). El nu ar putea într-adevăr să purceadă din Fiul fără ca Fiul să fie principiu ca şi Tatăl; dacă Fiul ar fi principiu într-un grad oarecare, el ar participa la atributul personal şi distinctiv al Tatălui; persoana Sa s-ar confunda cu a Tatălui, şi dogma treimică nu ar mai exista, pentru că ea nu există decât cu condiţia ca fiecare atribut personal să rămână deosebit şi necomunicabil.

Unele dintre opiniile lui origen, cum ar fi apocastazia, ideea platonica a preexistentei sufletelor si a eternitatii creatiei, au fost in mod inexorabil condamnate de Biserica.
Cu ceva timp in urma, chiar inainte deConciliul de la Niceea (325 d. Ch.) A FOST INCEPUTA MODIFICAREA SAU CHIAR ELIMINAREA ACELOR PASAJE DIN NOUL TESTAMENT CARE ERAU NEDORITE SAU NEINTELESE. ACEST LUCRU SE FACEA DE CATRE OFICIALI AI BISERICII (CORRECTORES) SI EXISTA TOATE MOTIVELE SA CREDEM CA SI PASAJE REFERITOARE LA INCRNARE AU DISPARUT IN ACELASI MOD. Specialistii considera CA ARHIVELE AU FOST DISTRUSE IN TOTALITATE DE FRACTIUNEA CRESTINA DOMINANTA IN ACELE TIMPURI.

Dezvoltarea lucrurilor în secolul al treilea pînă la Conciliul de la Niceea (325 d. Hr.), este contradictorie. În afară se extindea tot mai mult creştinismul deviat în orice formă, pînă la recunoaşterea statală prin împăratul Constantin, încît a devenit o putere serioasă în Împărăţia Romană. Credinţa a devenit o filozofie nouă. Tradiţii orientale, amestecate cu gînduri elenistice şi romane, au diluat conţinutul original al credinţei. Disputele despre aşa-zisa hristologie au început să agite spiritele.

Atîta timp cît a rămas Evanghelia pe pămînt iudaic şi, în general, printre comunităţile iudaice, nu au existat discuţii asupra dumnezeirii. Apoi au venit însă gînduri romane, greceşti şi păgîne despre zei şi zeiţe în dezbaterea hristologică. Concepţia profetică şi spirituală că ceea ce a fost preumbrit în Vechiul Testament, a devenit o realitate vizibilă în Noul Testament, s-a pierdut tot mai mult, deşi Tertulian a subliniat încă de atunci că Vechiul şi Noul Testament coincid cu desăvîrşire. Proorocia formează legătura între Vechiul şi Noul Testament. (F. Hauss, Väter der Christenheit, pag. 30). Creştinismul a fost scos tot mai mult de pe baza iudaică şi a fost pus pe teren păgîn. Aceasta s-a întîmplat în contradicţie cu apostolii şi cu perioada imediat următoare lor. Vechiul Testament a fost folosit de acum înainte numai în legătură cu pasaje din Noul Testament, împotriva iudeilor.