Viata religioasa in RomaniaFaptul de a afla adevarul, de a crede in el, convingerea ca fiinta umana nu este numai un obiect al unor legi oarbe, i-a facut pe oameni sa recunoasca existenta unui subiect de o totala putere. Convigerea despre aceasta existenta i-a determinat sa-si marturiseasca religia, sa-i respecte prescriptiile conformandu-se practicilor sale.
Dupa Revolutia din 1989, cadrul legal in care se desfasoara activitatea cultele religioase a fost modificat radical prin Constitutia din 1991 care prevede egalitatea cetatenilor fara deosebire de credinta religioasa (art.4 alin.2). Sunt mentionate principiile esentiale pentru desfasurarea normala a vietii religioase, cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii, sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, spitale, penitenciare si orfelinate (art.29). De asemenea, Constitutia prevede obligatia statului de a asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice ale fiecarui cult. In acelasi timp, in scolile de stat, predarea religiei este organizata si garantata prin lege (art.3 alin.5 si alin.7). Constitutia mentioneaza si posibilitatea ca cetatenii care din motive religioase refuza sa indeplineasca serviciul militar sub arme, sa execute serviciul utilitar alternativ (art.39 alin.2 lit.a).
In prezent, cultele isi aleg in mod liber organele de conducere si isi numesc deserventii, fara nici un amestec din partea statului. Pregatirea acestora se realizeaza in scoli, facultati si institute teologice de care cultele dispun: cea mai mare parte a acestor unitati de invatamant sunt integrate in invatamantul de stat. Ele pot intrebuinta in manifestarile confesionale, in administratie si in invatamant limba materna a credinciosilor.
Libertatea religioasa a cultelor din Romania este asigurata si din punct de vedere material.
Statul le sprijina activiatea sub aspect financiar, acordand un sprijin financiar lunar la salarizarea personalului de cult , alocand anual fonduri pentru construirea unor lacasuri de cult noi, ca si pentru conservarea si restaurarea bunurilor de patrimoniu aflate in proprietatea cultelor (Legea nr. 142/ 1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, modificata prin O.U.G. nr. 66/2000 si aprobatan prin Legea nr.647/2001;O.U.G. nr.203/1999; O.G.nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult ale cultelor recunoscute din Romania ).
Alte reglementari legale, Legea Invatamantului, Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult modificata prin O.U.G. nr.97/2000, Legea 46/1996 privind pregatirea populatiei pentru aparare, H.G. nr 637/1997 privind modul de executare a serviciului utilitar alternativ, Legea nr.50/1991 (modificata si republicata) privind autorizarea executarii constructiilor, diverse protocoale s.a. dezvolta si detaliaza principiile de baza constitutionale.
Nu a fost adoptata o noua lege a cultelor religioase, care sa abroge in mod explicit Decretul - Lege nr. 177/ 1948 pentru regimul general al cultelor religioase. Cadrul general de exercitare al libertatii religioase precizat de Constitutie va fi dezvoltat si detaliat de viitoarea "Lege pentru regimul general al cultelor si al exercitarii libertatii religioase ".
Ministerul Culturii si Cultelor este organul de specialitate al administratiei publice, in subordinea Guvernului, care elaboreaza si asigura aplicarea strategiei si politicilor in domeniul cultelor. Ministerul isi desfasoara activitatea, in domeniul cultelor, pe baza principiului potrivit caruia toate cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome si egale in fata autoritatilor.
Religiile recunoscute de statul roman:1.Biserica Ortodoxa Romana
- Vicariatul Ortodox Sarb
- Vicariatul Ortodox Ucrainean
2.Biserica Catolica
a. Biserica Romano-Catolica
b. Biserica Romana Unita cu Roma (Greco-Catolica)
3.Cultele protestante
a. Biserica Reformata (Calvina)
b. Biserica Evanghelica C.A.
c. Biserica Evanghelica Lutherana S.P.
d. Biserica Unitariana
4.Biserica Armeana
5.Cultul Crestin de Rit Vechi
6.Cultele neoprotestante (evanghelice)
a. Biserica Crestina Baptista
b. Biserica Crestina Adventista de Ziua a Saptea
c. Cultul Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolica
d. Cultul Crestin dupa Evanghelie
e. Biserica Evanghelica Romana
7.Cultul Islamic (Musulman)
8.Cultul Mozaic
http://www.credo.ro